Chiar dacă Steaua are maximum de puncte de la reluarea campionatului, o parte a fanilor Stelei nu sunt pe deplin mulțumiți de toți jucătorii lui Ilie Stan. unul dintre cei luați în colimator de suporteri este brazilianul Tatu, care, după aceștia, ar fi elementul care înfrânează jocul întregii echipe. Sud-americanul este apărat însă de Mihai Stoica, omul care l-a adus în România și care se laudă cu fiecare ocazie că el este cel care l-a observat pe noul preferat al patronului Gigi Becali:
„Am văzut că mulți oameni spun că Tatu înfrânează jocul, că ține prea mult de balon și că ratează foarte mult. Eu spun doar așa, că Tănase, Chipciu și Rusescu, adică exact cei care formează această forță ofensivă deosebită a Stelei, nu ar fi la fel fără Tatu. El îi trage pe toți, dar nu am pretenția să observe toată lumea asta, pentru că în România nu există cultură fotbalistică. Aceiași suporteri care îl contestă acum pe Tatu sunt cei care îl huduiau pe Nicoliță, apoi pe Dică și recent pe Bicfalvi, care este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Stelei. Tatu ar fi ajuns la Porto sau la Benfica dacă nu avea ghinion de accidentări. Așa, a stat pe bară mult timp și acum are o vârstă care nu îi mai permite transferul la o formație atât de mare”, a spus Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER